Un consumator de droguri, în vârstă de 19 ani, originar din raionul Ocniţa, a fost surprins de oamenii legii în momentul când inhala substanţe narcotice

Un consumator de droguri, în vârstă de 19 ani, originar din raionul Ocniţa, a fost surprins de oamenii legii în momentul când inhala substanţe narcotice cu un dispozitiv confecţionat artizanal, în propriul automobil. 

Maşina în care se afla suspectul a fost observat de poliţişti pe strada Munceşti din sectorul Botanica. La apropierea echipajului mobil 902, individul a încercat să arunce pacheţelul cu o substanţă necunoscută, asemănătoare cu marihuana, precum şi dispozitivul respectiv. Intenţiile lui fiind curmate, poliţiştii a solicitat la faţa locului grupa operativă pentru documentarea circumstanţelor şi iniţierea audierilor.

În acest context, el urmează a fi cercetat penal pentru consumul ilegal de substanţe narcotice şi sancţionat cu amendă în mărime de la 8.000 lei la 14.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.

Reiterăm că, Poliţia Capitalei a intensificat activităţile de prevenire şi combatere a traficului ilicit de droguri, asigurând suficient forţe poliţieneşti la documentarea şi identificarea persoanelor predispuse la astfel de acţiuni criminale.

Sursa: Publika.MD